De ce aș vrea ca oamenii să nu-mi mai spună să „las sprâncenele în pace”

Unii oameni își mușcă unghiile obsesiv până când pielea din jurul lor devine roșie și crudă, alții se zgârie necontenit pe pielea de pe cot și eu bine, îmi scot firele de sprâncene.

Dacă vreunul dintre cele de mai sus vi se pare familiar sau aveți propriul quirk sau un obicei similar, atunci vreau să vă înrolez în campania mea. Nu vor fi afișe mari, nici petrecere de lansare și nici fluturași, dar ceea ce va fi este o nenorocire de replici „încetează să-mi spui să nu-mi iau sprâncenele”.

Mulți dintre noi avem prieteni sau membri ai familiei care suferă de anxietate, le-ați spune să nu mai ia pastilele? Cea mai bună prietenă a mea trebuie să-și strecoare părul în jurul degetului, altfel nu se poate concentra și sora mea își strânge pete pe față când este stresată, dar nimeni nu le spune să „renunțe”.

Am început să-mi culeg sprâncenele în liceu, nu-mi amintesc exact de ce, dar știu că până la sfârșitul GCSE-urilor mele aveam două fante uriașe peste sprâncene, unde reușisem să scot complet firele de păr. Am reușit să-l redresez puțin acum, astfel încât, atunci când observ că pierd o bucată mare de păr, revin la frecarea sprâncenelor mai degrabă decât la tragerea lor curată.

grafic ardei scoville

Mă mângâie. Mă ajută să dorm, să mă concentrez și să mă calmez. Mă ajută să-mi canalizez energia și când mă simt suprarenalizat înainte de o prezentare mare sau pe cale să ajung la o petrecere plină de farmec în rochia H&M de anul trecut, este singurul lucru care mă face să trec.

Încercarea de a mă forța să mă opresc este stresantă, alții care încearcă să facă acest lucru sunt infinit mai mult.

rețetă sos peri peri

În primul rând, pentru că sunt un om mai plăcut din fire și cineva care îmi cere să fac ceva care deseori nu este în controlul meu conștient mă face să mă simt neliniștită.

În al doilea rând, mi se pare de ajutor. Nu dăunează nimănui, în afară de mine intermitent, și îmi iau toată atenția ca să mă opresc și așa este contraproductiv dacă încerc să fac altceva în același timp (ceea ce este întotdeauna).

Cred că revine la discuția fizică versus mentală care se întâmplă foarte mult acum. Dacă aveți o boală fizică sau un handicap, oamenii nu vă spun să ieșiți din ea, dar când este mentală, consensul prea comun este că este o soluție mai ușoară.

Și din punct de vedere tehnic, ridicarea sprâncenelor mele este o boală mintală, există chiar și un nume pentru aceasta: Tricotilomanie. Este definită ca o tulburare de control al impulsurilor caracterizată printr-un impuls pe termen lung care are ca rezultat scoaterea părului. Deși diferă între persoane, una dintre cele mai frecvente caracteristici ale bolii este că oamenii nu știu adesea că trag de păr, este un lucru recurent și irezistibil să îndemne să scoată părul corporal.

Mi-aș dori ca, în loc ca oamenii să-mi spună să nu mai trag din sprâncene, să mă întrebe de ce o fac, ca să pot explica cum funcționează. Îmi doresc ca, în loc să-mi tragă mâna de pe față sau să-mi bat joc de felul în care arată pentru a încerca să descurajeze viitoarea smulgere, să se educe asupra simptomelor bolii.

Pe scurt, mi-aș dori ca oamenii să tacă din sprâncene. Este plictisitor și am multe alte caracteristici pe față pe care să mă concentrez, dacă sprâncenele mele te jignesc, atunci îți abate ochii.

DVD 2012 jocuri olimpice londra dvd

Deci, dacă aveți un prieten sau o rudă care suferă de ceva similar, vă rugăm să vă amintiți că nu este la fel de simplu ca doar să vă opriți. Gândește-te la modul în care ți-ai putea regla propriul comportament pentru a-i ajuta și pentru a dizolva vina. Eu unul sunt mai conștient de obiceiurile altor oameni. Am grijă să subliniez ciudățenii altora și dacă cineva îmi spune că „nu se poate abține”, atunci îi las pe asta, nu ajută pe nimeni să se simtă neînțeles.

Dacă suferiți de trichotilomanie și doriți informații și sfaturi, accesați Site-ul NHS .

Urma Anya pe Instagram aici .